Mai exact, despre cum e dupa 12 ore la job. Catzaua cum e. Nu mica, zbarcita si atarnand p-o parte, ntz, Catzaua e intotdeauna altfel.
De data asta, starea e de si anume terci. Terci de care vreti voi, numa’ sa fie omogen, finut, cu amestecul potrivit de ingrediente pentru ca daca ii datz’ drumu’ la o cantitate cam de un polonic sa ptice de la maxim un metru inaltime, in combinatie cu atractia gravitationala si ce forte obscure isi mai baga coada la nivelul ala, sa faca o placinta rotunda-rotunda si mumoasa-mumoasa si omogena-omogena cu diametrul cam de cincizeci de tzenti. Care placinta daca i se inclina planul de sprijin cu 20 de grade, sa inceapa sa alunece cu o viteza de tzirca cincizeci de tzenti pe minut. (nu ma intrebati ce am cu “cincizeci”.. in principiu mai nimic; da’ e tzifra rotunda si mumoasa si daca stau sa cujet bine, cam atatea stele si stelute in culoarea vantului turbat am vazut eu pe la ora 6 dupa-masa azi cand mi s-a comunicat ca am de preluat musai azi nuj’ ce imensitate de proiect care trebuie gatat nu azi ci pana maine si trimis la ma-sa’n cucuruz pe caile obisnuite).
Pfuaaai. Nici sa latru nu mai pot la ora asta. Pot sa incerc sa marai, da’ tare mi-e ca ar iesi doar un scancet patetic. Prin urmare, daca va fi cazul, o sa ma stradui sa ridic un deget plin de dispret suveran. Stiti voi care deget.. ala.. semnul international de “‘te-n… p.. hm-hm: plimbare la amsterdam”.
Deci noapte buna copii, mi-a parut bine [si azi] .. si la mai mare.
Amu’ Catzaua se scurge spre cusca sa incerce sa-si schimbe starea de agregare…


