Archive for the ‘wishful thinking’ Category

h1

Catzaua si volanul

Octombrie 6, 2011

Sambata ne-am luat masina. Povesteam eu mai demult de nasolitatea navetei de o ora jumate pe sens de mers, cu 2 trenuri si un autobuz. Ei bine, s-o gatat, s-o dus, c’est fini, it’s over and done with. Hm-hm. Partial. Explic de ce spun asta. 😀

Experienta anterioara soferistica a su’semnatei s-a intamplat in Romania, tara in care se circula normal si frumos pe partea dreaaapta a drumului, volanul e normal si frumos pe partea staaaaanga a a masinii, schimbatorul e normal si frumos la mana dreaaaaapta si tot asa.

Pana sa urc efectiv ieri in masina, eram ferm convinsa ca pot, ca ma descurc, ca-s maiastra si betoana sic a nimic nu ma poate pune la pamant.

(nota mica mica: masina cu volanul pe dreapta, cu circulare pe partea stanga a drumului, cu schimbator de viteze la mana stanga, masina cat un tanc pe langa cele pe care le mai condusesem pana acu – dacia 1310 a lui taica-meu, un logan mcv acu-s cativa ani si un chevy spark hartanit)

Reteta pentru dezastru? Posibil. Era si noapte afara. 😀

Ca scurt rezumat: am facut 4 sau 5 ture de “block” (cvartal ii zice in romana? In fine, o chestie de-aia ca pornesti, tii tot stanga sau dreapta la curbe si te intorci de unde ai pornit).  Am inregistrat urmatoarele:

–          Tendinta de tinut prea pe stanga, era sa agat un scuter parcat regulamentar;

–          Era sa ratez un semnafor rosu, ca ma concentram la drum, noroc ca m-a avertizat consortul;

–          Am intins de doua ori mana dreapta in usa, cautand schimbatorul de viteze;

–          Mi s-au crispat toate in nenumarate randuri cand imi veneau masini din sens opus si aveam impresia ca-s prea aproape de ele. De fapt nu eram.

–          Ii naspa sa urci prima data intr-o masina pe noapte si in traseu necunoscut ca sofer.

–          Ii naspa sa te concentrezi la drum si sa trebuiasca sa iti reformezi reflexul de uitat in oglinzi, dupa indicatoare si alte alea.

M-am deprimat groaznic realizand ca de fapt nu prea imi iese cum as fi vrut si ca mai am nevoie de antrenament pana sa pot iesi singura pe drum. Apoi am mers la cumparaturi, eu ca un catel plouat ca de ce-s bleaga si tuta la volan. Al meu consort optimist si sustinator. De la supermarket am condus iarasi eu pana acasa si m-am descurcat mai bine.

Azi-dimineata am condus de acasa pana la serviciu, cu consortul in stanga. Am ratat doua iesiri din giratorii dar m-am redresat decent [si n-am capatat decat vreo 2 claxoane] si era sa ratez iesirea pe o autostrada, dar mi-am reparat traiectoria rapid usor si sigur fara sa incurc traficul, ca la ora aia matinala era destul de lejer. Cand am ajuns in parcarea firmei, imi tremurau nitel cracii de emotii si alte alea, da’ mi-a zis consortul ca “Ghitza, ai condus chiar bine. Vezi ca poti?”. La care io am ras tamp. Dupe care el s-o urcat frumos in masina si s-o intors acasa, dupe care s-o dus la giobu’ lui propriu si personal.

Deseara mai facem o tura pana la mine la birou si inapoi, sa ma mai invat un pic. De-abia astept.

And for the record: ai lav dis car!!!!! Asa de frumos merge, mance-o catzaua s-o mance!!! [ah da: si nu mi-a murit motorul decat de 2 ori. deocamdata. :D]

Azi nu ma deranjeaza ca merg acasa cu un autobuz si doua trenuri. 🙂

Anunțuri
h1

Din bucatarie din regat – Saorma domestica

Septembrie 29, 2011

Aseara am facut cea mai betoana saorma “de casa”, cu cea mai betoana maioneza “de casa”. Cu ocazia faptului ca mai aveam niste piept de pui rotisat acasa si ca parca-i cam sec asa in curu’ gol, ne-am gandit noi asea sa ne facem nitel de cap. Si asa s-a nascut saorma domestica.

Ingrediente:

–          amestec de salati verzi si rosii (gata spalate si bucatite);

–          sfecla rosie feliata la borcan (pentru mine);

–          castraveti murati (pentru consort);

–          piept de pui rotisat, taiat subtire si perpelit nitel in tigaie, sa se incalzeasca aromat;

–          maioneza (home-made in doi timpi si trei miscari): 2 oua intregi, 7 catei de usturoi zdrobiti, patrunjel tocat [uscat, ca nu am avut verde la dispozitie], o lingurita de mustar cu buabe, o lingurita de mustar fin. Bagate toate in blender, turnat ulei, oprit, gustat, mai pus sare si zeama de lamaie, mai lasat la blenduit cateva zeci de secunde. Rezultat: cea mai maioneza misto si gustoasa. 

–          cartofi pai si lipii (luate de la un fast-food de arabi, sa economisim timp).

Poze nu am mai facut, ca nu am avut cand. A fost eeeextraordinar de super-gustoasa, dar data viitoare vreau sa corcesc maioneza cu iaurt grecesc, sa o “usurez” nitel pentru ficati si artere. 🙂

h1

cu pompa

August 4, 2011

Catzaua isi deplaseaza fizicul curand-beton-deocamdata-cu-nevoi-drastice-de-prelucrare la sala de … pff… oficial 3 luni, practic mai intermitent asa, ca-i greu cu tatie. In special cu vointa. Dar divaghez.

Calcand mai des podelele cauciucate ale Virgin Active-ului local in ultimele zile, am tot cujetat la toti gagiii ajtia umflati si pompati de zici c’o dat cineva-n ei cu compresoru’.

Si horcaind ieri dupa o serie de repetari de chestii pentru spatele superior, m-o lovit! Stiu cum ar trebui sa-i cheme pe astia! Pe toti!

POMPILIU!!

Consortului nu i s-o parut din cale-afara de amuzant, da’ io n-am mai putut termina calumea nici o serie de exercitii, ca pe la ultimele 3-4 trasuri, impinsuri, ridicari sau pumni  ma palea un ras isteric si izbucneam: POMPILIU! Mwahahahahahahahahaaaaaaaaaaaaa!

Si-acu’ scriind mai sa dau cu mucii pe tastatura de ras …

Iepuru’ n-o ras nici macar o data. O data!! Nu. 

h1

mesdames et messieurs, Catzaua est de retour

Iunie 21, 2011

revenit din vacanta. stop. fost faaaaaaaain. stop. facut poze. stop. multe poze. stop. 18 giga de poze. stop. infulecat scarbosenii. stop. loved every minute, leg, claw, slime and musteatza of it. stop. vazut marea. stop. auzit vaci. stop. vazut vaci. stop. mancat vaci. stop. revin cu poze reprezentative cand oi avea timp. stop. 

h1

Update general. pe persoana fizica. eeeeeeeeeeeeeee’h Macarena!

Iunie 8, 2011

Iţ ălaaaaaaaaaaaaaaaiv!!!!

Mno, si iar incercasem sa ma tin de blog si sa nu-l las sa ptice in uitare, da’ .. n-am avut nici timp (naveta de 3 ore/zi, munca, mersul ocazional de 4 ori pe saptamana la sala si Dansul imi mananca vieata, dom’le!) si n-am avut nici subecte. Da’ acu’ pot sa ma laud cu catu-i de faina viata mea momentan (invidiosii sa nu citeasca mai jos)

– Suntem sanatosh’

– Am jobul perfect (perfect pentru mine; fac ceea ce imi place cel mai mult si la care ma pricep cel mai bine; muncesc cu drag si spor – la propriu – pe ogorul corporatiei; peste o luna am iesirea oficiala din perioada de proba, cu renegociere de salariu si promovare)

– Am cel mai iub iub din lumea toata. Noi in general nu ne facem cadouri ca oamenii normali la ocazii si nici nu tinem de datinile stramosesti in cuplu. Normalul la noi e sa ne facem cadouri cand ne apuca. Ultima isprava e legata de postarea anterioara. Zilele trecute ajung acasa cu Dansul dupa munca, in living o cutie de la amazon. Intreb ce-i cu cutia, ca nu tineam minte sa fi comandat ceva in ultima vreme, a’ meu se face ca ploua si imi zice s-o deschid. Deschid cutia si din ea se iteste o cutie mai mica, de Nikon D3000. Ca o vaca emotionala ce ma aflu, am izbucnit in behăte, ca 1. Nu ma asteptam; 2. Nu ma asteptam; 3. Ce de treaba ii Iubu’ si cum stie el sa imi faca cate una de-asta de ma lasa fara aer (anul trecut mi-a facut-o cu ai mei, pe care i-a carat la Cluj, dupe care am mers la gratar in Făjet si am facut mamaliga la ceaun. Lol). Si nu, in restul timpului nu se imbata ca porcu’ si nici nu ma leaga de calorifer sau sa ma bata. Nu. In rest e cel mai iub de asemenea si mai bine decat atat nu ne-o fo’ nicicand.

Revenind la muci si bale: Si behăte si imbratzoshat si pupat si iar behăte si imbratzoshat si pupat vreo 10 minute(io, evident, cu behăiala), ca eram ‘motzionata pana dinjos de indispensabili. Apoi gadilat aparatu’ si alea-alea si constatat (de catre Dansul) ca nu-i bun aparatul, ca nu are LiveView (parca asa ii zice – chestia aia care iti arata sa vezi pe ecranul LCD al aparatului imaginea pe care urmeaza sa o fotografiezi) si nici nu filmeaza (deloc). Sa zic ce amarat a fost? Are rost sa zic? Io eram super happy de cadou, el era super nacajit ca nu se documentase suficient (fusese prioritara livrarea aparatului inainte sa plecam in concediu). Sa mai zic ca la 1 dimineata el cauta alternative pe net? Sa mai zic ca am gasit Nikon D3100 si l-am ridicat din magazin a doua zi? Mno, deci am Nikon D3100 ce nici cu visul nu visam. Evăr! Acu’ mai tre’ sa invat sa-l folosesc. 😀

– Plecam in concediu pentru o saptamana, Elvetia si Franta, cu/la preteni si cu/la voie buna.

– Azi primesc Nexus S-ul de serviciu.

– Dupa vacanta ‘conomisim finante si in max 3 luni (sper io) imi luam si masina pentru naveta.

– Am dat (si dau) jos kile si ma tonifiez. Hm-hm.. crocăntzesc, da? 😀

– … nu mai stiu. Da’ ni-i bine. Doamne-ajuta la tata lumea.

h1

help!

Mai 3, 2011

postare solicitanta de ajutoriu [daca mai ceteshte careva p-aci, desigur, daca nu… ajutorul si mantuirea care este in ceruri pogoara-se … pogorase-ar… pogora-su-si-ar …. ptiu. alea-alea, ma rog, nu mai stiu, ca n-am mai mars demult la beserica]

deci. mi se puse pata [de vreo vreme incoace, da’ n-aveam salar constant] ca-mi trebuieste un aparat foto jmecher. cu cat mai jmecher comparabil cu mine, cu atat mai bine, numa’ sa nu sara parleazu’ ca ma-nnod in setari si reglaje.

– aptitudini si capacitati: din seria „sa pot sa fac poza la ochiu’ minuscul a lu’ musculita de pe floarea de dincolo de catamai lacu’ si sa poci surpinde momentili frumoasili cu zoomuri nenumarate fara blureala”, da? asa-mi trebe.

– price range realist: pe sistemu’ „si sarac si cu pretentii ”  intre £0.00 si £400.00

– marca: n-am preferinte

– … nu mai stiu ce criteriu am vrut sa bag aci, da’ daca-mi amintesc revin cu un LE, ca-i la moda. 😀

cu multumiri anticipate pentru ajutoriu.

h1

8 luni…?

Aprilie 11, 2011

[atat sa fi trecut de cand n-am mai scris…?]

 

In caz ca se mai intreba cineva, ei bine da, inca traiesc. Si inca cum! [da’ la asta ajung mai incolo 😀 ]

Planuiam de ceva timp sa revin pe blog, sa mai dau cate-un update sau sa istorisesc mici istorii de prin Londra. Ei as. Ba lipsa de timp, ba lipsa de subiecte, ba.. ce stii ce. Un mare dezavantaj al binelui e faptul ca nu mai ai de ce te plange. Motive reale, vreau sa spun. Pai si daca n-am frustrari, daca nu se intampla nimic revoltator/ciudat/fantastic de povestit/amuzant/etc in viata mea, eu despre ce sa scriu? …

In momentul in care scriam ultimul post, anul trecut, ma pregateam sa merg acasa pentru doua saptamani. Am fost acasa, a fost grozav. La intoarcere, am reinceput sclavia la firma de israelieni [program de 10 ore, plata slaba si aia doar daca vindeam ceva, conditii de tot rahatul intr-unul dintre cele mai glamuroase magazine de pe high street; fa’hbulous da’hling!] pana la inceputul lui decembrie, cand n-am mai putut continua in conditiile alea.

Din decembrie am reluat aplicatul pe toate site-urile posibile si imposibile de jobsearch. Sanse maxime, nu? Nu, ca doara cine cauta sa angajeze in decembrie si ianuarie. Dic. Si-am asteptat si-am rabdat, si-am crizat si depresat saptamanal. Noroc cu Dansul si sustinerea permanenta, morala si nu numai, ca altfel capiam.

La sfarsitul lui februarie am crezut ca ies la liman. Primisem printr-o agentie de recrutare o oferta pe un rol de temp Programme Administrator la o corporatie mare si lata, cu posibilitate de ‘permanentizare’; alora le explicasem din start ca-s romanca si ca nu pot incepe sa lucrez asa, netam-nisam, ca sunt anumite conditii sub care pot incepe munca; aia au zis ca ok, baga mare; si am bagat, 4 zile, dupa care s-a trezit departamentul lor de Compliance ca de fapt nu pot sa lucrez pentru mama corporatie, ca nu intrunesc conditii si ca trebuie sa incheiem colaborarea; adica in loc sa caste ochii si urechile si sa se documenteze un pic [macar ca le pusesem la dispozitie toate informatiile pe care le aveam despre dreptul de munca al romanilor in UK] a fost mai simplu sa-si bage capu’n cur si sa faca stanga-mprejur. Am suferit nitel, mi-am vazut corabiile duse sulii de suflet, ‘necate-n canalu’ Manecii, pe urma m-am potolit si am reinceput cautatul si aplicatul.

Am prins cateva interviuri, nimic notabil, da’ din seria „si daca-i mai naspa, da’ macar sa incep dreaq’ sa lucrez”. Apoi la un moment dat m-au contactatara unii de la o companie de software, pentru un post de Sales Assistant. Interesant rau. Lucrurile au decurs cam asa: trimis confirmare de primire a aplicatiei, confirmare de aprobare, link catre un site cu teste de intelighentie, ca politica firmei, ca trule-lule, ne auzim in termen de X zile dupa ce faci testul. Ma loghez, incep testarea, termin dupa 2 ore jumatate. Dupa alte 2-3 ore, primesc mail ca vor sa stabileasca un interviu telefonic de juma’ de ora cu HR Directorul din State. Mkay. Trec si de ala, fixam interviu pe saptamana urmatoare [martea] cu VPul de pe EMEA, care avea biroul in Londra. Buuuuuuun.

Pauza: intre timp, primesc alt mail, de la un nenea care imi gasise CVul pe un site de recrutare si i se parea lui asa ca m-as potrivi pe un post de Multilingual Operations Coordinator la ei la firma, si ca daca ma intersecteaza sa ma duc la interviu lunea urmatoare [ziua dinaintea interviului cu nea’ VPul de dincolo]. Moama cata’ bafta. In ziua programata m-am luat si m-am dus la interviu, a fost ok, „te sunam pana la sfarsitul saptamanii sa-ti spunem ce si cum, da, bine, pa”. Bine. *shrug*

Revenind: marti, ca sa ma duc pregatita, ca interviul dureaza 3 ore jumate. Sa mai zic ca am iesit dupa 5 ore jumate de-acolo? Ca a trebuit sa mai dau testul de intelighentie contra cronometru o data, la webcam, sa vada aia ca-s io si ca nu folosesc unelte pacatoase gen calculatoare si sufleori la rezolvarea problemelor; test care a fost proba eliminatorie, din nou cum ar veni; fiin’ca l-am trecut [iar], am „castigat” cateva interviuri telefonice de cate o juma’ de ora cu manageri de la sediul central din State. Pfuai. Deci  ore jumate, in phootere!!!    *breathe in, breathe out. ouuuuuuussssaaaaaaaaaaaaaaaa!!!!!*    Mno, si cu astia a ramas la fel, ca ma anunta de indata ce au luat decizia, ca da, bine, pa. Si m-am dus acasa, stoarsa ca o lamaie, ca mi-erau neuronii pilaf. Da’ mi-a placut, altfel, sistemul alora de recrutare. Si mi-a placut si ca a rezultat ca-s dajteapta, ca mai mult de 75% din ominii care da testele alea de IQ le pica, dom’le. Da, mai cu seamna mi-a placut ca a reiesit ca-s dajteapta din cauza ca in ultima perioada ma simptzeam nitel ramolita ‘telectual, de la atata inactivitate. Mno.

Miercuri, ma suna nenea de luni. Ca am deliberat, ca vrem sa-ti facem o oferta, ca sa vii sa lucrezi la noi, ca am vorbit cu HRul nost’ si-ti facem sponsorizare pentru Accession Worker’s Card si ca pana il obtii poti sa lucrezi ca Self Employed [io la mine in cap eram ceva de genul URA!! URA!! Yes, motherbitch!!!! si ii tastam Dansului pe Skype semi-codat ca sunt unii care ma vor cu acte in regula in sfarsit amin!! ca eram nitel hiperventilata 😀 total intelesibil de altfel, nu-i asa? 😀 ]. Si la un moment dat imi aduc eu aminte ca nici ala nu zisese nimic de bani si nici eu nu intrebasem la interviu [ca se presupunea ca daca trec de primul interviu, o sa urmeze altul; eh fix nu]. Si-l intreb de bani. Si-ncepe si rade „Pai nu platim nimic. Lucrezi pe gratis.” si incepe sa rada. In cele din urma mi-a zis cat dau, m-a intrebat cat vreau, am zis mai mult, da’ mno. A zis ca renegociem dupa primele 3 luni de lucru. Si ca ramane sa punem la punct niste minore detalii, dupe care o sa-mi scrie sa-mi spuna cand sa incep munca. Io m-am bucurat, ca e un post care-mi place si unde o sa-mi pot folosi limbele straine.

La aproape o saptamana dupa asta, ma suna aia cu interviul de 5 ore. Ca s-au hotarat, ca vor sa-mi faca o oferta si ca bla-bla-bla. Si ca dau X bani. Care erau cam foarte putintei, chit ca bagau ei vrajeli cu comisioane si OTEuri de 45 de mii pe an. Le-am zis ca nu, ca-s prea putini bani. Au revenit cu oferta imbunatatita, da’ degeaba. Ca tot vanzari se numea ca e si la ora si momentul asta nu mai vreau sa aud de vanzari. Vreau munca tihnita fara tensiune si presiune si targeturi. Poate mai incolo, da’ acuma sigur nu. A ramas ca in cazul in care nu merge bine aci unde sunt acu’, sa-i sun musai-musai, ca ma vor. Bine. [sper sa nu fie cazul 😀 corporatiile au avantajele lor, pe de alta parte si dezavantaje majore; asa ca mai bine undeva mai micut si mai dragut, cu colectiv de 500 de angajati].

Deci pe scurt: de joia trecuta am inceput munca. 9-17:30 de luni pana vineri, la o ora jumate de casa cu 2 trenuri si-un otobuz. Si-au fost foarte draguti ca in oferta oficiala [ca aci se face oferta, in care se trec salariul, beneficiile si tot ce mai tine de job in afara de fisa postului] le-am gasit o greseala foarte draguta: salariul anual e fix la mijloc intre ce au dat ei la inceput si ce cerusem eu. Deci is oameni de treaba :)))

Acu’ chiar ca nu-mi mai lipseste nimic. Catzaua e fericita si-mplinita. Ceea ce va doresc si voua. Nu Catzele, restul… 🙂

Dac-am incalcit povestea si-am scalcit cuvinte, iertare, e tarziu si-a fost mult de povestit.

O sa incerc sa nu mai las atata timp intre postari. In fond, pot scrie si despre lucrurile frumoase din Londra [desi nu-s multe si nu se-arata peste tot] 🙂

Noapte buna.