LA MULTI ANI lui!!
Cui?
Lui, Groparelui, sha-la-la-la-laaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa!!!!!
Bah, la multi ani in verde crud, cu telemea de Sighie, palinca de Ardeal [ca numa' arghelenii si morosenii stiu face palinca aghevarata vero], tziganiazi sanatosh si vesel-nepieritori, sa-ti traiasca ficatii si pipota si tate pe care ti le mai vrei tu, tzuca-te Catzaua sa nu te deochi, da?
Mno.
Deci.. si curvele curelele e in criza, mai ales in zonele mai saracute ale tarii.
Astfel, am aflat ca:
- in Sfantu’ Deorde curelele taxeaza muitza lola cu un bon de masa [!] iar o lola si un futai fufu cu 2 bonuri de masa [!!],
asta in timp ce curelele noastre autohtone de pe Calea Turzii taxeaza o lola simpla cu 50 de lei, o lola cu caciulita 40 de lei [ma mir si ma intreb oare ca de ce diferenta de pret ?], iar o lola cu un fufu – 70 de lei frumosh’, tarif standard pe toata lungimea Caii Turzii, confirmat in 4 puncte diferite, alese stratregic.
As rade de sa ma sparg daca ar incepe curelele noastre sa emita bonuri fiscale. Si mai culmea ar fi sa aiba si o stampila a unitatii si sa poata elibera facturi pe prestari servicii. Ginias.
Mno.
Am fost la Roma cu sinistratii baaaaaa!!! M-ati vazut la stiri? [n-aveati cum, ca nu m-o bagat nime' in seama, da' jur c-am fost acolo]
Deci am fost la Roma in weekend, cu Dansul. Da, la Roma. Da, trebuia sa ma intorc duminica, da’ doamne-doamne era in toane sadice si ne-a trajnit [la propriu] aerorabla de retur in tara. Da, pentru cei care ati urmarit stirile, am fost in grupul de romani “sinistrati” pe aeroportul Fiumicino, la poarta H03, apoi H02, iara la urma H1 timp de 26 de ore [minus 10, ocupate cu carabanit la hotelul de sinistrati, dormit la hotelul de sinistrati si carabanit inapoi la airport ieri dimineata] pentru ca in cele din urma sa ne imbarcam aseara de la poarta cea din urma, recte H1. Adicatelea ne-au purtatara de la o poarta la alta tata zua, in total vreo 15 metri, dupe care ne-au si suit in avion.
Hai mai bine sa povestesc cronolojic’mon evenimentele.
Totul a inceput in urma cu un an jumate, cand ne amorezam ghebos eu si Dansul si in plin avant pasional m-o cerut … glumesc, evident. Deci toata povestea a inceput cam primprejurul aniversarii anuale canine, cand Dansul a adus in discutie o excursie in grup organizat la Rrrromma, cu alti zevzeci si cucuieti care au format grupul turistoidal. Io am zis ca da la neasteptatul cado’. Restul a fost cotidian transformat in istorie. Numa’ bine, la asa amor imens si ferbince, sa inauguram sarbatoresc si prima mea iesire din tara, si, si mai grav, primul meu zbor cu avionul, dar cel mai esential dintre toate, primul meu zbor catre prima destinatie in afara Romuniei alaturea de Dansul [sau cu Dansul alaturea-mi, luati in considerare varianta care vi se impare a' mai romanticoasa si cu a' mai tenta corazonal-siropoasa].
In vreme de ceva timp organizataram toate cele: rezervari din timp, achitat in avans drumul si gazarea cazarea [povestesc mai incolo de ce], luat liber de la giob, facut bagajute, vineri la 12:00 eram in tapsi, cu maxima viteza in directia airportului Cliuj.
Ajungem acolo, repereaza al meu alti membri ai grupului [ca io din tat grupul doar pe-al meu mi-l cunosteam, in rest pot spune ca eram printre straini, atata ca voroveam aceeasi limba, desi drept ii ca pe diferite tonuri si inflexiuni] ne alaturam lor, ne dam gingas manutele la strans reciproc [apropo: ce-i cu gajicile care-ti intind mana bleaga ca o frunza de cureti uitat la soare? inteleg ca mno, delicatetza, gingasiune si alte papadii, da' amu' nici asa blege nu suntem chiar daca reprezentam sexul slab la mujchi...]. Asteptam sa se faca ora check-in’ului. Se face. Trecem prin toate cele porti, filtre etc., ajungem la poarta de imbarcare, asteptam un ptic, apoi ne suie astia in otobuzele aeroportoricesti, ne cara la avion, rumanii coboara imbulzindu-se ca uaile sa ajunga mai repede la un loc in fata, uitand ca stupizii ca in avion locurile din spate e cele mai sigure si ca la Wizz nu-i cu locuri, d’oh! [chestie pe care nice eu n-am stiut-o, da' ma tineam domoala langa Dansul, ca el mai facuse d'ajtia si stia mersul. io nu. asa ca m-am lasat pe mana lui atotputernica].
Sa zic de prima mea decolare ever? 
sa zic? 
mno bine, hai, fie. DECI:
Deja de cand au pornit chilotu’ si co-chilotu’ motoarele m-a luat cu dardaici usori pe sira spinarii si am simtit globulele rosii accelerand. De emotie, nu frica. Ii drept ca m-am gandit ca poate murim dreaq la cum se zdruncina hardughia ‘ceea, da’ culmea ca nu mi-era frica deloc. Ca doara de murit oricum mor. Si daca e sa se intample, mai bine in avion spre Roma cu Dansul langa mine, decat pe trecerea de pietoni cu dejtu’n nas, sau in somn cu balute atarnand nepoetic. Mno.
Si am decolat. Si m-am liptit de scaun, si pe urma mi-am simtit stomacu-ntre oo[vare] si o greutate deasupra capului, si gata. Am inceput sa urcam, am virat apoi am luat directia Roma. Sa stiti ca Cliuju’ se vede fuarte frumos de sus si ziua, dar mai ales nuoaptea [asta stiu sa v-o zic de cand ne-am intors, da' aia e deja alta poveste].
Drumul a fost ok, in mare parte, cu tot cu turbulente si hurducaturi. La coborasurile celea bruste era mai nasol, ca-mi urca stomacul pana-ntre urechi si ma fortam sa-mi tin gura inchisa, nu care cumva sa-l scap pe-afara. Si p-orma trecea, si iar venea si iar trecea si tot asa pana ieseam din turbulenta si navigam aerian lin catre Roma, deasupra norilor, cu cristale de gheata pe exteriorul hubloaielor. Mno.
Aci se incheie partea I [1 roman, da? ca fusai la Roma, de-aia, clar?].
Poze inca n-am, de-asta astept cu restul povestirii si pana cand oi capata imagini din escursia asta atata de incarcata de peripetii.
ciao e a presto! [i-am auzit pe italianezi zicand ceva de genu' la despartire... si pe rumani naturalizati in stil si pe pamant 'talian... si pe ailanti niegri si asiatici de care-i plina Roma, da' ei o ziceau cre' ca in limbile lor proprii de la mamelele lor de-acasa]
*woof*
hm-hm.. dragi si drage, revin scurt cu un update mic-mic, ca n-am mai latrat cam de multisor si mnoah… numa’ bine, pana mi se usca lacu’ pe ghearele manichiurate canin-provincial-somnoros, va pun la curent cu ultimele … ultime. asa.
deci is fuarte-fuarte ocupee la giob, groaznic de ocupee, iara acasa is si mai ocupee, si la propriu si la figurat. [nevestele stiu ce vreau sa zic ]
fuarte cel mai pe scurt: fusai cu dansul chez les parents de la Catzaua, fu ghini, impresii pozitive de ambele parti ale baricazii [pe mine cel putin asa m-au mintit toti, fara sa stie unii de hailanti, mno].
inapoi am vinit separat, ca dansul fusa sa-si vaza si de parintii proprii si personali [recte socrii canini, care-s fuarte faini si de comitet].
si shezand io asa ghemuita de somn si frig in autocar [ca se stie dara ca la coptiii mici daca li-i somn li-i si frig, musai], dupa trezire turbo la 6 jumate [pentru autocar, nu de masochista, evidamon'], vad printre clipociri de pleoape grele venind spre scaunul de langa moi o tanti tzaganca si pe domnu’ gaboru’ barbatu’ lu’ dansa. da’ era tzaganca fuarte faina.. de-aia cu fusta larga-larga-larga si colorata-colorata-colorata si shurtza larga-larga-larga si colorata la fel-la fel-la fel, ca era la asorteu cu rochia. si gaboru’ avea palarie de-aia niagra, cum are si Groparele cand mere’ in tziganiade. si am intrat in vorba si am stat de povesti vreo 2 ceasuri, in care am aflat o gramada de chestii misto:
- ca la o rochie de-aia larga intra 8 metri de material;
- ca la o shurtza de-aia peste rochie de-aia larga intra 4 metri de material;
- ca pliurile alea super faine se fac din croi si cusut, si nu mai trebe calcate dup-aia;
- ca o rochie de-aia poate sa coste si mai mult de 5 mileoane si o palarie de gabor poa’ sa coste peste 10 mileoane;
- ca baticurile de par tzaganeshti [alea vechi si rare] pot sa coaste si cinj’ de mileoane.
- ca si la tziganii unguri exista deochi, da’ descantecu’ nu-i asa cum il stiam io.
- cei mai suspecti in caz de deochi sunt aia de au sprancenele unite.
- ca la femei se vede dupa fata [muoaca] si dupa ochi daca e maritate sau nu, si schimbarea apare cam la un an de la cununie [de nacazuri, griji, si pramatie de barbat, presupun].
- ca tzaganii unguri is de-aia jmecheri si bazati si cunoscuti si respectati peste tot, nu ca tzaganii romani [aia de scormonesc in gunoaie si n-au nici un capatai] si cortorari. [amu', drept sa spui, mi-a facut ea ceva insiruire de neamuri, culori, nuante si feluri de tzagani, da' nu-i mai tin minte pe toti; atata ca in principiu n-am nimica impotriva lor]
- ca are o fata de 5 ani frumoasa ca o printesa [am vazut poze, confirm], blonda-blonda si cu ochii verzi, ca o fost ceruta deja de nevasta si de tzagani de neam mare din Arad, da’ nu vrea s-o marite altundeva decat la ei in sat, oricat de bogati ar fi aia de o cer de prin alte parti.
- ca ea s-o maritat la 11 ani, ca asa ii traditia, da’ pe fata-sa n-o lasa sa se marite mai tanara de 18 ani.
- ca desi ii maritata dupa traditia tzaganeasca, ea si gaboru’ ei nu-s luati cu acte si nu-s cununati la biserica, macar ca au doi copii frumosi [unu' de 21 ani si fata de 5] si-s impreuna de 26 de ani si o duc bine.
… fuoarte fain si interesant drum. daca imi mai aduc aminte, revin si mai zic.
aaaaavai, catu’ mi se lungi scurta revenire. mno pana aici, ca amu’ e vremea de mers la somn, ca-i tarziu [deja ii maine, tuluai!] si dansu’ imi da tarcoale sa ma fure la somn.
*woof*
Am primit asta de la colegi :
[si chiar m-am petrecut si am beut palinca like it was my birthday! 'mniezai cat m-am distrat!!! ...din cate tin minte.. ]
si asta, de la Gro:
Unei Catzele
Dintre catzele e cea mai firoscoasa
Si la prekin e cea mai coioasa!
E ziua ei, ea, pseudo-catzelandra
Vestita ca Lucia Sturdza Bulandra
Cea cu focuri in priviri
Care ramane bine-nfipta la Epuru-n amintiri!
Noi ii dorim o viata lunga
Sa n-aibe niciodata supt ochi vreo punga
Sa fie plina de sanatate si de viata
Sa gaseasca patrunjelul ieftin in piata,
Si castravetele sa-l ia pentur salata numai
Caci Epuru oricum o satisface pana striga “Ho, ma, tulai!”
Sa se praseasca si sa faca iepuri-catzelandri,
Sa muste cu pasiune din Epur cum musca rechinii din scafandri,
Sa fie amorata de-a lui Epur puta
Si-acum si-n vesnicie sa-i ramaie draguta!
Si meseriasa sa ramana ea
Cu sufletul ei de catifea
Si la ea-n casa sa-si faca norocul pat
Si sa ii aduca mereu Epurului, cand cere, cate o bere la adapat!
LMA , tu! Numa ghini
Ne-am chefuit nevoie mare, am beut cat n-am beut pana amu’ in vreo 2 ani la un loc [io, adica], ne-am dansat, am mancat, iar am beut.
Ca fapt divers, in cazul in care aveati vreo nelamurire de genul: jucatul de ping pong cu alcool multiplu la bord reprezinta o adevarata provocare, in special nimerirea mingilor si mai ales recuperarea lor de pe jos. Eu una a trebuit sa ma sprijin cu capul de o usa sa pot lua mingiuta aia afurisita si neastamparata de la sol.
Dansul Epuru mi s-a distrat de asemenea si colegii corporativi la fel. Pe scurt, a fost un chef reusit. Si o sa fiu si mai convinsa de asta dupa ce imi trece mahmureala asta pacatoasa.
*woof*
Go Catzaua, it’s my birthday,
I’m gon’ party like it’s my birthday,
I’m gon’ sip Palinca like it’s my birthday,
And yeah I do give a f**k cuz’ it’s my birthday!
..Inca o sambata seara in familie, dupa o saptamana plina si incarcata cu de toate. Catzaua si Dansul, in living, dupa o partida nebuna de somn.
Asa.. si Catzaua playaza pe minunatul laptop din dotare a’ mai mumoasa si romanticos-vioaie piesa ever: Dana Dawson – “Romantic World”. Dansul ciuleste urechile si manifesta interes sporit pentru piesa respectiva, motiv pentru care eu, Catzaua, de treaba fiind, ma loghez pe messanjer sa-i trimit omului piesa [sa o aiba si dansul pi laptoapa].
Imaginati-va tablou de familie: pe un capat al canapelei, Catzaua, cu pticioarele in sus si laptopul sprijinit pi dansili. Pe celalalt capat al canapelei, Dansul, cu pticioarele jos si laptopul pi jenuntz’.
Deci trimit piesa. Capat inapoi urmatoarele:
Dansul: vrei webcam?
Dansul: skype?
…funny, huh?
Gotta run now, got some yummy KFC on the way here mniam-mniam
Uff… greu, greu, greu…
Adica greu cu toate cele din ultimele zile.. schimbari peste schimbari, noutati peste noutati, bucurii peste bucurii, atatea incat imi pare ca se aduna catamai everestul fericirilor.
S-o iau cu inceputul:
- sambata:
Plecat din team drinking pe la 2, ca nu mai aveam stare de nici o culoare, stiind ca seara urma sa ajunga Dansul, ca aveam de pregatit chestii si pe moi pana la ora aterizarii.. . Ajuns in Cluj, facut cumparaturi, pregatit bagajut, carat la locatia de sedere, facut fata titiluta. Mai aveam 2 ore [2 ore!!!!] de asteptat. Primesc mesaj: probleme la decolare in Frankfurt, pe motiv de accident cu o pasagera inaintea decolarii, decolaj intarziat, pasagera decedata. Injur printre colti, stau… altceva ce-oi face?
Mai stau, iar mesaj: se pleaca in 10 minute, cu alta cursa, timp total de intarziere: o ora. Mno.. stat, batut din piciorul, iesit din casa din maxima ajitatie si lipsa de stare, facut 13-14, pornit catre aeroport, oprit pe drum pentru o cafea sa mai treaca timpul, cafea nu era, beut un ceai de cappuccino ca mnoah, timpul tot trebuia sa-l omor, uitat la ceas din 2 in 2 minute [memo to you: nu faceti asta cand asteptati sa treaca timpul, ca n-o sa treaca mai repede, ba din contra, o sa faceti spume asteptand sa treaca fiecare alte 2 minute si degeaba].
Ajuns in aeroport, intrat in aeroport, postat strategic in fata portilor batand marunt din piciorus a nerabdare, cu roiuri si roiuri de fluturasi neastamparati si palmele asudate de emotie canina.
Anuntata aterizarea avionului purtatoriu de comoara de catre o tanti cu voce protocolara standard, ca deh.. Mno. Ultimele minute au fost cele mai grele. Au aprins aia gardienii luminile in sala din care trebuiau sa iasa zburatorii. Fi-le-ar geamurile mate ale dreaq’, ca nu distingeam mare lucru prin ele, in afara de niste siluete. Si au inceput siluetele sa apara una cate una sa-si culeaga bagajele… si ma uit, si ma holb, da-de da-de il vad pe-al meu. Si trecura cativa pishpirei prin cadru, dupe care intrezaresc o paluga de om cu mers agale, ca de giraf si l-am recunoscut.
Mno, mare bucurie mare, inca un pic si-mi pica in gheare la pupat si imbratzoshat.
Si stau.. si incep sa iasa ajtia tat unu’ cate unu’-doi, al meu nimnic. Mai stau, .. iara ies cativa, al meu nimnic. Si la un moment dat, il vad venind, impingand lejer la un carutz de-ala de bagaje.
Si.. dam uati in uati. Nu stiu cum sa explic …. nu stiu daca s-a vazut, da’ cre’ ca m-am luminat toata, vazandu-l in sfarsit. Pe Dansul, paluga mea draga cu urechi clapauge si zambet larg [de-ala care te face sa uiti de-orice nacaz ai avea]. Aproape ca uitasem catu-i de lung, tzuka-l-ar Catzaua pe el.
Mno, ne-am pupat mult acolo in airport, io acatzata de gatul ‘mnealui, pana cand ne-am dat seama ca ar cam fi fost cazul sa schimbam locatia, ca mnoah.. decenta si alte alea. Da’ nu m-as fi dezlipit nici sa ma pici… Da’ trebuia.
- duminica, luni etc. :
Luat mic dejun si cina “in familie”. I just love it. Mi-e drag de mor sa trebaluiesc in bucatarie cu el misunand in jurul meu. Mi-e drag de mor sa-l vad pregatind sau strangand masa, sa-l urmaresc in timp ce executa atributiuni gospodaresti si alte cele, ca si cum asta am fi facut de cand lumea..
Ador sa-l aud fosnind langa mine in pat, sa ma trezesc dimineata cu moaca lui in fata ochilor, cu expresia lui cea calma si atotstiutoare, sau cu zambetul potolit si ochii curiosi.
Mi-e drag sa-i vad spatele lat preumblandu-se prin casa, sa-l aud mormaind ce stii ce refren in timp ce mestereste te miri ce, sau sa-i simt bratele imbratisandu-ma cald, in timp ce-si sprijina barbia pe crestetul meu, atunci cand pregatesc masa.
.. va urma …
